Lecţia 6 Studiaţi Biblia & Quiz

Lecţia 6: PORUNCA CEA MAI MARE

HARUL LUI DUMNEZEU ESTE PENTRU FIECARE

În timp ce Creştinismul se răspândea în lumea pe atunci cunoscută şi Biserici apăreau în tot mai multe oraşe, dragostea lui Dumnezeu devenea din ce în ce mai evidentă şi făcea ca tot mai mulţi oameni să fie atraşi de Creştinism.

Omul putea simţi Noul Legământ pe care Dumnezeu îl făcuse cu el şi în cadrul acestei noi relaţii el putea vedea harul minunat al lui Dumnezeu dezvăluindu-se.

În marea Sa dragoste, Dumnezeu şi-a trimis Fiul, pe Mesia, să trăiască pe pământ printre oameni şi să se facă asemenea lor. Isus, ca om, a trăit atât bucuriile cât şi necazurile acestei vieţi, iar această experienţă L-a făcut să fie un Mijlocitor plin de compasiune şi înţelegere pentru om.

PASAJE PROPUSE PENTRU STUDIU

Ioan 3:16-20: “Fiindcă atât de mult ...” 1 Petru 1:13-21: “... puneţi-vă toată nădejdea în harul ...” 2 Timotei 1:1-2: “Harul, mila şi pacea de la Dumnezeu ...”

Harul lui Dumnezeu este expresia ultimă a dragostei Sale pentru om.

De-a lungul vremurilor se poate vedea cum Dumnezeu s-a îngrijit de om în ciuda faptului că a fost atât de des respins şi, în ciuda naturii păcătoase a omului, Creatorul şi-a exprimat în mod constant dragostea Sa neschimbată pentru om.

În Noul Testament vedem această dragoste şi harul minunat coborându-se peste aceia care au crezut în Isus Hristos şi care au fost botezaţi în Împăraţia Lui.

Omul poate acum să meargă aproape de Dumnezeu şi să simtă într-o mai mare măsură dragostea şi harul Său.

Haideţi să vedem acum câteva din modurile în care harul lui Dumnezeu slujeşte la împlinirea nevoilor oamenilor, care trăiesc pe pământ.

În tărâmul, fizic, omului îi este promisă o dragoste şi o grijă deosebită. În Matei 6 Isus ne învaţă că nu trebuie să ne îngrijorăm cu privire la hrană şi îmbrăcăminte deoarece Dumnezeu cunoaşte nevoile noastre şi se va îngriji de ele. El ne spune “căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Sa şi toate aceste lucruri vă vor fi date ...”. Aceasta este o promisiune foarte importantă pentru noi astăzi. Ea îndepărtează de la noi îngrijorările vieţii şi ne ajută să ne concentrăm asupra slujirii noastre faţă de Dumnezeu şi asupra vieţii creştine.

Dacă încercăm să trăim fără ajutorul lui Dumnezeu şi al fraţilor noştri creştini, vom avea o viaţă dificilă şi lipsită de recompense, de încununare la sfârşitul ei.

În Evrei 4 ni se promite că ne putem apropia “de tronul harului” şi că putem găsi aici ajutor în timpuri de nevoi. Având pe Isus Hristos ca Mijlocitor, creştinii pot comunica direct cu Dumnezeu, pot să Îi ceară ajutorul şi pot fi siguri că El aude rugăciunile celor drepţi.

Deşi viaţa aceasta este plină de tot felul de probleme, creştinul nu este niciodată singur. Dumnezeu este întotdeauna de partea sa şi putem fi siguri că ne ajută; prin rugăciune putem să comunicăm cu El pentru a-I cere să aibă grijă de noi şi să ne dea pacea Sa. Hristos îl descrie pe Dumnezeu ca pe un tată blând şi iubitor care îi priveşte pe oameni ca pe nişte copii ai Săi.

Iubindu-ne ca un Tată, Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să trăiască în sfinţenie şi în dragoste. El este gata să folosească legile naturii de El create pentru a-l binecuvânta pe cel credincios şi drept.

Dumnezeu Îşi foloseşte înţelepciunea şi puterea Sa infinită pentru a-Şi exprima dragostea şi, prin harul Său face ca toate lucrurile să meargă spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu şi Îi îndeplinesc poruncile.

PASAJE PROPUSE PENTRU STUDIU

Matei 6:25-34: “... şi toate aceste lucruri vă vor fi date ...” Evrei 4:14-16: “... să găsim har ca să fim ajutaţi în vreme de nevoi ...” 1 Petru 3:12-14: “... urechile Lui ascultă rugăciunile voastre ...”

FAMILIA CREŞTINĂ

Creştinii de la începuturi au trăit o experienţă minunată; ei se simţeau ca într-o familie mare, iubitoare şi unită.

Am arătat mai devreme că cuvântul “biserică” înseamnă “chemaţi afară” şi se referă la toţi aceea care au fost adăugaţi de Dumnezeu la Împărăţie, la Biserica Sa. Ei se bucurau de o părtăşie strânsă deoarece avea foarte multe lucruri comune, care să-i lege.

Membrii tineri din Biserici studiau împreună învăţăturile apostolilor pentru a cerceta care este mesajul lui Dumnezeu pentru ei.

Ei se rugau împreună şi Îl slăveau pe Dumnezeu în rugăciune şi în cântec. În fiecare primă zi a săptămânii se adunau laolaltă pentru a lua Cina Domnului aducându-şi astfel aminte fiecare de moartea, îngroparea şi învierea lui Isus. Această comemorare a fost instituită chiar de Isus când, împreună cu apostolii au mâncat în camera de sus, cu puţin timp înainte de moartea Sa. (Matei 25:17-30)

Închinarea în Biserică era foarte simplă atâta timp cât nu mai trebuiau oferite sacrificii, cât nu mai existau zilele ce trebuiau ţinute sfinte şi închinarea la Templu. Vechea lege a fost “răstignită pe cruce “ la moartea lui Isus, iar acum oamenii au început să trăiască sub o lege nouă, aşa cum ne este explicat în Coloseni 2.

Primii creştini erau oameni care ştiau să împartă posesiunile, averile lor. Ei au distribuit hrană, bani şi haine celor care nu aveau mijloacele necesare traiului. Aceşti creştini erau oameni fericiţi, plini de bucuria de a avea un Mântuitor şi erau conştienţi de mântuirea lor.

Ei ştiau că păcatele le-au fost iertate prin jertfa lui Isus şi aveau foarte multe lucruri pentru care să-I fie recunoscători lui Dumnezeu, aşa cum avem şi noi astăzi.

Viaţa crestinului este o viaţă fericită chiar dacă există timpuri când sunt supuşi persecuţiilor, suferinţelor şi ispitelor. În 1 Corinteni 10 ne este promis că Dumnezeu nu va lăsa un creştin să fie ispitit peste puterile sale de a suporta.

Această limitare a influenţei lui Satan asupra noastră este o promisiune menită să ne aducă pacea şi să ne asigure din nou de dragostea Domnului.

În Biblie există mai multe referiri la îngeri şi la modul în care ei, sub călăuzirea lui Dumnezeu, s-au îngrijit de oameni. Nu este nici o îndoială că îngerii sunt capabili şi oricând gata să-l ajute pe om. În Evrei 1:14 se spune despre îngeri că sunt “duhuri slujitoare” trimise pentru a sluji celor care vor moşteni mântuirea.

Există persoane care, pornind de la această afirmaţie, susţin învăţătura conform căreia fiecare om are un înger păzitor.

Fie că fiecare creştin are un înger personal care să-l ajute sau nu, textul arată foarte clar că în ceruri îngerii fac voia lui Dumnezeu şi slujesc pentru a ajuta la împlinirea nevoilor tuturor credincioşilor. Biblia arată clar că îngerii se bucură de fiecare victorie a creştinilor asupra influenţelor lui Satan.

PASAJE PROPUSE PENTRU STUDIU

Matei 26:17-30: “... luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu ...” Iacov 1:16-18: “... orice dar bun şi desăvârşit ...” Evrei 1:14: “... duhuri slujitoare trimise ...” Romani 8:28-30: “toate lucrurile lucrează împreună spre binele ...”

DUMNEZEU NE CERE O CREDINŢĂ VIE

Din cele arătate mai sus se înţelege că harul lui Dumnezeu este revărsat liber peste orice credincios al lui Isus. Pentru a ne bucura de promisiunile lui Dumnezeu trebuie să îndeplinim o singură condiţie – CREDINŢA.

Putem spune că suntem mântuiţi de păcatele noastre prin credinţa în Isus Hristos, însă este foarte important să înţelegem ce înseamnă această credinţă.

În Efeseni 2:4-10, Pavel spune: “Fiindcă prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”.

Aceste versete arată clar că mântuirea este un dar de la Dumnezeu, nu este ceva pe care să-l putem vreodată câştiga, merita. Trebuie să recunoaştem că mântuirea vine din dragostea lui Dumnezeu pentru om, a omului pentru Dumnezeu şi a omului pentru om.

Există două feluri de credinţă în Isus Hristos; Ioan spune că mulţi dintre conducătorii religioşi evrei au crezut că Isus este Mesia, însă nu L-au mărturisit ca Domn de frică să nu-şi piardă poziţiile privilegiate, “deoarece ei au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu” (Ioan 12:43). Biblia însăşi afirmă “Chiar şi demonii cred şi tremură” însă acest gen de credinţă nu are nici o valoare, el nu duce la mântuire. (Iacov 2:19)

În Iacov 2:26 citim: “După cum trupul fără Duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă”.

O credinţă moartă are acela care crede, dar care nu face nimic în baza acestei credinţe, care nu acţionează conform propriilor convingeri şi conform învăţăturilor lui Hristos.

Credinţa lor este moartă şi ei nu se bucură de speranţa unei vieţi veşnice alături de Dumnezeu.

Pe de altă parte, Biblia ne învaţă că cei drepţi sunt plăcuţi lui Dumnezeu deoarece credinţa lor îi face să se încreadă total în Domnul şi ea este arătată prin îndeplinirea poruncilor Lui.

Galateni 5:6 arată că “singurul lucru de preţ este credinţa arătată prin dragoste”.

Evrei, capitolul 11, face o enumerare a oamenilor drepţi din vechime, care au fost mântuiţi printr-o credinţă activă, plină de dragoste, credinţă vie, trăită şi care a dus la multe fapte bune. Acest capitol vorbeşte despre încrederea lor în Dumnezeu şi despre modul în care le-a fost răsplătită această încredere.

Următorul capitol din Evrei, capitolul 12, debutează cu cuvintele “prin urmare”, făcând astfel o trimitere la lunga listă de oameni pe care îi prezintă ca pe un “nor mare de martori”, care au dovedit, fără a lăsa loc vreunei îndoieli, că Dumnezeu răspunde prin binecuvântări unei credinţe active, vii şi plină de dragoste. Capitolul se continuă cu încurajarea “să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte”. Cuvântul “a alerga” scoate în evidenţă forţa şi energia de care avem nevoie pentru a trăi conform principiilor creştinismului, iar expresia “care ne stă înainte” sau, dintr-o altă versiune “care ne-a fost trasată” arată necesitatea de a ne supune voinţei lui Dumnezeu şi poruncilor Sale.

Nu există în întreaga Biblie alte informaţii mai puternice cu privire la necesitatea unei credinţe vii, supuse şi pline de încredere în Dumnezeu decât aceste două capitole din Evrei.

O astfel de credinţă are în vedere Dumnezeu; este genul de credinţă care ne va mântui sufletele. Numai credinţa nu ne va mântui, însă.

PASAJE PROPUSE PENTRU STUDIU

Iacov 2:14-26: “... îţi voi arăta credinţa mea prin faptele mele ...” Galateni 5:6: “... credinţa arătată prin dragoste ...” Evrei 11, 12: “... să alergăm cu stăruinţă ...”

CREDINŢA CERE SUPUNERE

În întreaga Biblie există multe exemple în care Dumnezeu a cerut ascultare deplină a poruncilor Lui. Vom prezenta câteva dintre aceste exemple pentru a arăta că adevărata credinţă produce ascultare, supunere şi duce la fapte bune.

În 1 Samuel 15:22, 23, profetul spune: “Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea di glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea Cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci răzvrătirea e ca şi păcatul ghicitoriei ...”

Multe persoane vor să-şi arate credincioşia în felul lor propriu, fără a asculta şi a urma cu grijă poruncile lui Dumnezeu. Există multe versete care condamnă astfel de acţiuni.

Dragostea de Dumnezeu cere cu necesitate supunere şi ascultare faţă de poruncile Sale: Matei 7:21-23:

<<Nu orişicine-Mi zice: “Doamne! Doamne!” va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu care este în Ceruri.

Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: “Doamne! Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

Atunci le voi spune: “Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”>>

Ioan 14:15:

“Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele”.

Romani 6:14-18:

“Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub lege, ci sub har.

Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu suntem sub lege, ci sub har? Nicidecum!

Nu ştiţi că dacă vă supuneţi robi cuiva ca să-l ascultaţi sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie de păcat, care duce la moarte, fie de ascultare, care duce la dreptate?

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o”.

2 Corinteni 2:9:

“Căci v-am scris şi cu scopul de a vă pune la încercare şi să văd dacă sunteţi ascultători în toate lucrurile”.

2 Tesaloniceni 1:7,8:

“Aceasta se va întâmpla la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, aducând răzbunare peste cei care nu cunosc pe Dumnezeu şi peste cei care nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.”

Evrei 2:1-3:

“De aceea, cu atât mai mult trebuie să dăm o mai mare atenţie lucrurilor pe care le-am auzit, ca nu cumva să ne depărtăm de ele.

Căci, dacă acel cuvânt vestit prin îngeri era neclintit, şi dacă orice abatere şi orice neascultare primea o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă suntem nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare ...?”

Evrei 5:8-9:

“... Deşi era Fiu, a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit şi fiind făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei care Îl ascultă Urzitorul mântuirii veşnice...”

1 Ioan 2:4-6:

<<Cine zice: “Îl cunosc” şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos şi adevărul nu este în el. Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El. Cine zice că rămâne în El, trebuie să umble aşa cum a umblat El.>>

1 Ioan 5:2-5:

“Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu, când iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. Căci aceasta este dragostea de Dumnezeu, să păzim poruncile Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele; pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră. Cine este cel care biruie lumea, dacă nu cel care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?”

Aceste versete arată clar faptul că suntem mântuiţi prin credinţă, însă nu “doar prin credinţă”. Mântuirea noastră este un dar de la Dumnezeu, este manifestarea harului Său. Nu putem să ne câştigăm mântuirea (prin fapte doar), însă trebuie să ne “calificăm” pentru a alerga cursa creştină aşa cum alergătorii, în orice eveniment atletic, trebuie să se înscrie şi să aibă anumite calităţi.

Credinţa noastră trebuie să fie o credinţă activă, plină de dragoste şi ascultare pentru a obţine viaţa veşnică.

În această lecţie am luat în considerare câteva aspecte ale vieţii creştine: Mai întâi am vorbit despre modul în care dragostea lui Dumnezeu este exprimată prin harul Său şi se arată tuturor celor care-I sunt credincioşi şi respectă poruncile Sale. Apoi am prezentat câteva avantaje ale vieţii creştine în familia lui Dumnezeu şi cum Dumnezeu Tatăl ne iubeşte şi se îngrijeşte de noi ca de nişte copii ai Săi. În cele din urmă, am citit împreună câteva din multele versete care cuprind învăţături despre nevoia de ascultare şi necesitatea unei credinţe vii, active, pline de dragoste.

Această credinţă se exprimă în supunerea noastră faţă de îndrumările şi călăuzirea lui Dumnezeu.

PORUNCA CEA MAI MARE

Ca punct culminant al acestei lecţii vom studia acum împreună porunca cea mai mare. Putem fi siguri că ne referim la aceasta deoarece Isus Însuşi este cel care a afirmat în Marcu 12:28-34: “... Cea dintâi poruncă este aceasta: Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta.”

Pentru a studia pe larg aceste învăţături citiţi Marcu 12:28-34.

Această poruncă cuprinde patru moduri în care dragostea noastră poate fi exprimată: cu toată inima, cu tot sufletul cu tot cugetul şi cu toată puterea. Toate acestea patru fac ca dragostea omului pentru Dumnezeu să fie desăvârşită, completă.

“Cu toată inima” se referă la sentimentele şi la emoţiile noastre, la cele mai adânci trăiri spirituale.

“Cu tot sufletul” înseamnă că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu cu toată viaţa noastră. Se are aici în vedere viaţa de fiecare zi cu activităţile ei variate. În orice lucru pe care îl facem, oricât de mic, trebuie să ne exprimăm dragostea şi credinţa în El.

“Cu tot cugetul” se referă la acea parte din noi care gândeşte, raţionează şi ia hotărâri. Pentru a putea fi plăcut lui Dumnezeu, omul trebuie să-L iubească cu gândurile sale şi să mediteze la căile Lui.

“Cu toată puterea” include talentul nostru, abilitatea şi energia de care dispunem.

Creştinismul cere o dedicare totală a noastră, ca fiinţe, cere punerea abilităţilor, a deprinderilor noastre în slujba lui Dumnezeu şi a cauzei Sale.

Dacă aceasta este porunca cea mai mare, atunci cel mai mare păcat ar fi de a nesocoti porunca de a-L iubi pe Dumnezeu Există multe alte păcate precum minciuna, furtul şi chiar crima pe care le considerăm foarte grave însă, o persoană care cu adevărat Îl iubeşte pe Dumnezeu aşa cum ni s-a poruncit, nu se va face vinovată de asemenea păcate. Isus a spus doar, “Dacă cineva Mă iubeşte, va păzi poruncile Mele”. (Ioan 14:23)

În Romani 12:1-3 ni se spune: “Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleptă. Să nu vă conformaţi veacului acestuia, ci să fiţi transformaţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi înţelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită.

Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine gânduri înalte, mai presus de ceea ce se potriveşte, ci să aibă gânduri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care Dumnezeu a împărţit-o fiecăruia.”

Pentru a vă putea verifica singuri cunoştinţele puteţi completa răspunsurile următorul test-Quiz.