Lecţia 5:
RĂSPÂNDIREA CREŞTININMULUI
Aşa
cum am arătat în Lecţia 4, câteva mii de israeliţi au devenit
creştini în ziua Cincizecimii. Aceşti primi creştini au fost
descrişi drept nişte oameni plini de entuziasm care studiau zilnic
împreună cu apostolii. Ei împărţeau cu bucurie averile lor cu
ceilalţi creştini care veneau din regiuni îndepărtate de
Ierusalim şi care aveau nevoie de acest ajutor.
Bucuria era o parte
importantă în viaţa acestor noi creştini; ei se bucurau deoarece
aveau un Mântuitor si Îi erau recunoscători lui Dumnezeu pentru
jertfa lui Isus. Creştinii aveau părtăşie unii cu alţii şi
erau fericiţi să aibă o speranţă nouă, speranţa în viaţa
veşnică: Mesia venise pe pământ în timpul vieţii lor, iar
acest eveniment minunat îi umplea de bucurie şi fericire.
Petru şi ceilalţi
apostoli au continuat să predice zilnic în Curţile Templului şi
mulţimi mari de oameni au crezut, au fost botezaţi şi au fost
adăugaţi de Dumnezeu la părtăşia creştină, la Biserica Sa.
Pe lângă învăţăturile
pe care le propovăduiau, apostolii au făcut multe minuni şi tot
felul de semne pentru a demonstra că mesajul lor este de la
Dumnezeu. Aceşti oameni au trăit timpuri minunate văzând că
dragostea lui Dumnezeu este arătată în toată măreţia şi
puterea ei.
Un binecunoscut cerşetor
şchiop i-a cerut lui Petru şi Ioan bani când aceştia intrau în
Templu. În loc să-i dea bani, Petru l-a vindecat pe cerşetor care
imediat “a sărit în picioare şi a început
să meargă.” Vindecarea acestui om a fost
făcută în numele lui Isus din Nazaret pentru a arăta public că
prin învăţăturile şi minunile lor, apostolii predicau
creştinismul.
Când au văzut această
vindecare oamenii au fost “plini de uimire.”
(Faptele apostolilor 3:10)
Această minune a adus
din nou o mare mulţime de oameni în jurul celor doi apostoli
dându-le acestora posibilitatea să vorbească despre Isus Hristos.
Petru le-a spus că vindecarea nu a fost făcută prin propriile lor
puteri ci a fost făcută de “Dumnezeul lui
Avraam, Isaac şi Iacov”. El le-a cerut să
se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi mulţi dintre
cei prezenţi au crezut şi au fost botezaţi. După ce au fost
botezaţi, Dumnezeu i-a adăugat celor mântuiţi, Împărăţiei,
Bisericii.
Conducătorii evrei au
văzut amploarea pe care a luat-o Creştinismul şi au simţit că
poziţiile le sunt ameninţate. Astfel, ei i-au prins pe cei doi
apostoli, i-au aruncat în închisoare, iar a doua zi au fost aduşi
în faţa mai-marilor evreilor. Aceştia i-au întrebat “Cu
ce putere şi în numele cui faceţi voi toate acestea?”
Întrebarea le-a dat lui
Ioan şi lui Petru o posibilitate, o ocazie excelentă de a le spune
că tot ceea ce fac ei este “în numele lui
Isus Hristos pe care voi L-aţi răstignit.”
Conducătorii evrei au
fost uimiţi de puterea unor astfel de oameni, needucaţi şi
obişnuiţi şi au început să se întrebe ce pot face pentru a-i
opri.
Deoarece se temeau de
reacţia oamenilor, după ce i-au ameninţat şi le-au poruncit să
se oprească din a-L predica pe Isus, apostolii au fost lăsaţi să
plece.
PASAJE PROPUSE PENTRU STUDIU
|
Faptele apostolilor
2:42-47: “... şi Domnul adăuga la numărul lor ...”
Faptele apostolilor
3:1-26: “... Toată lumea era uimită ...”
Faptele apostolilor 4:1-31: “... şi şi-au
ridicat vocile în rugăciune ...” |
Creştinismul a avut un
început dramatic dar a cunoscut încă de pe atunci o largă
acceptare în rândul maselor. Conducătorii evrei au continuat să
se opună Creştinismului în loc să îl accepte.
Despre Ştefan, unul
dintre cei mai activi ucenici, se spune că a făcut “mari
minuni şi semne printre oameni”. El a
fost adus în faţa celui mai înalt Tribunal evreiesc unde Ştefan a
prezentat un discurs despre viaţa lui Isus sfârşind prin a-i
învinovăţi pe evrei de uciderea lui Mesia şi de neacceptarea Lui.
Evreii s-au înfuriat
atât de tare încât l-au târât pe Ştefan în afara oraşului şi
l-au ucis cu pietre. El este primul martir al Bisericii şi moartea
lui i-a făcut pe creştini mai uniţi, mai hotărâţi.
Uciderea lui Ştefan cu
pietre a constituit începutul unei perioade de grele persecuţii
pentru creştinii din Ierusalim care au fost astfel forţaţi să se
împrăştie prin Iudeea şi Sameria.
“Şi
aceia care se împrăştiaseră mergeau din loc în loc şi predicau
Cuvântul.” (Faptele apostolilor 8:4)
Odată cu prigonirile s-a
întâmplat un lucru minunat: creştinii au dus cu ei vestea bună a
Împărăţiei lui Isus în tot Israelul. Mulţi alţii au crezut,
au fost botezaţi şi Creştinismul s-a răspândit astfel.
FILIP ŞI
ETIOPIANUL
Un înger al Domnului l-a
trimis pe Filip pe un drum părăsit între Ierusalim şi Gaza pentru
a-i vorbi unui eunuc despre Isus Hristos.
Eunucul tocmai fusese în
Ierusalim să se închine şi fără îndoială auzise despre Isus.
Când Filip i s-a alăturat în trăsură, eunucul citea din cartea
lui Isaia profeţiile despre Isus.
Filip a început de la
această profeţie din Isaia şi i-a spus cum Isus este acela care
ne-a adus mântuirea, iertarea de păcatele noastre. El a făcut
posibilă viaţa veşnică pentru toţi cei care cred că Isus este
Fiul lui Dumnezeu şi care sunt botezaţi în numele Lui. Cei doi
oameni au ajuns la o apă şi eunucul a cerut să fie botezat.
Au coborât amândoi în
apă şi Filip l-a botezat. Eunucul şi-a continuat drumul spre
Etiopia plin de bucurie că a devenit creştin. După relatarea
convertirii sale, etiopianul nu mai este menţionat însă, această
convertire deosebită, specială, ar putea in-dica faptul că f fost
ales pentru a duce în ţara sa povestea lui Isus.
Creştinismul a continuat
să se răspândească astfel în întreaga lume.
VIZIUNEA
LUI SAUL
Saul, un evreu educat la
cele mai înalte şcoli ale vremii era devotat prigonirii creştinilor
de care îi aducea prizonieri la Ierusalim. El se afla pe drumul
spre Damasc într-o astfel de misiune de prigonire când o lumină
puternică din ceruri l-a orbit şi o voce s-a auzit spunând “Saule,
Saule, de ce Mă prigoneşti?” Saul a
întrebat cine îi vorbeşte, iar vocea a răspuns: Eu
sunt Isus pe care tu Îl prigoneşti.”
El
a fost călăuzit spre Damasc unde trebuia să i se spună ce să
facă, deoarece viziunea pe care a avut-o l-a orbit.
Saul a fost condus la
Damasc, timp în care nu a băut şi nici nu a mâncat. Un ucenic
din Damasc, pe nume Anania a avut şi el o viziune de la Dumnezeu în
care i s-a spus să meargă la Saul.
Deoarece auzise de
eforturile pe care Saul le făcea pentru a distruge Biserica, Anania
se întreba dacă să meargă la el sau nu. Domnul i-a explicat că
acest evreu instruit a fost ales să ducă Creştinismul şi
celorlalte popoare, Neamurilor. Astfel, Anania a îndeplinit dorinţa
lui Dumnezeu. El s-a prezentat ca fiind cel trimis de Dumnezeu
pentru ca Saul să vadă din nou şi să fie plin de Duh sfânt.
Ochii lui Saul s-au deschis atunci, s-a ridicat şi a fost botezat.
Saul, care mai târziu a
fost numit Pavel, a devenit creştin acceptând credinţa căreia,
doar cu câteva zile în urmă, încercase să i se opună şi pe
care căuta să o distrugă.
Conducătorii evrei au
fost foarte dezamăgiţi de convertirea lui Pavel. Ei se temeau de
influenţa pe care putea să o determine această schimbare în viaţa
celor care-l cunoşteau şi-l respectau. Pentru a împiedica acest
lucru ei au plănuit să-l ucidă însă încercările lor au dat
greş de fiecare dată. Datorită activităţii sale susţinute de
prigonire a creştinilor, mulţi dintre aceştia se temeau de Pavel
şi îl evitau. Barnaba le-a explicat creştinilor din împrejurimile
Ierusalimului cum Domnul i-a apărut lui Pavel şi cum acesta a fost
botezat de Anania. Eforturile lui Pavel şi-au schimbat imediat
sensul căci el a început să lucreze pentru convertirea oamenilor
la creştinism.
CORNELIU
TRIMITE DUPĂ PETRU
Corneliu, un sutaş roman
care locuia în Crezareea era cunoscut drept un om temător de
Dumnezeu care era generos cu cei săraci şi care se ruga în mod
regulat Domnului.
Într-o viziune, un înger
al Domnului i-a spus lui Corneliu să trimită pe cineva la Iope după
un om numit Petru. Sutaşul a trimis doi slujitori şi un soldat să
întrebe de Petru, aşa cum i se spusese în viziune.
Suntem în faţa unui
eveniment deosebit de important deoarece până în acest moment
Creştinismul s-a răspândit doar în rândul israeliţilor, fără
a pătrunde printre Neamuri.
Deşi Pavel a fost ales
special să ducă Creştinismul oamenilor, Domnul l-a trimis pe Petru
să convertească şi să boteze primul grup de neevrei.
În timp ce slujitorii
lui Corneliu şi soldatul veneau după Petru, acesta se afla pe
acoperişul casei rugându-se şi a avut la rândul său o viziune.
El a văzut cerurile deschise şi un vas ca o faţă de masă mare
plin cu tot felul de animale cu patru picioare care cobora în jos.
O voce i-a zis lui Petru să ucidă şi să mănânce însă acesta a
răspuns că nu a mâncat niciodată animale necurate. Vocea i-a
spus apoi lui Petru să nu numească necurat ceea ce Dumnezeu a făcut
curat. Această coborâre a feţei de masă şi refuzul lui Petru a
avut loc de trei ori. El medita încă la înţelesul viziunii când
l-au găsit oamenii trimişi de Corneliu. Duhul lui Dumnezeu a
vorbit din nou şi i-a spus lui Petru să meargă cu aceşti oameni
şi să nu aibă îndoieli în ceea ce-i priveşte. Probabil că în
acest moment Petru a înţeles sensul viziunii sale şi i-a invitat
pe cei trei în casa sa, lucru pe care în mod obişnuit nu l-ar fi
făcut un evreu. Petru a înţeles însă că Dumnezeu i-a spus să
nu-i trateze pe cei dintre Neamuri ca “necuraţi”
sau inferiori evreilor deoarece şi ei erau făpturi ale Sale.
În ziua următoare,
Petru a plecat cu cei trei spre Cezareea.
Corneliu îl aştepta pe
apostol împreună cu familia şi prietenii săi. Când Petru a
ajuns în faţa lor, Corneliu s-a aplecat să i se închine acestuia
însă Petru l-a ridicat spunându-i “şi eu
sunt tot un om”. Aceasta este o învăţătură
importantă şi pentru noi astăzi: nici noi nu trebuie să ne
închinăm unor oameni.
Petru a înţeles acum pe
deplin viziunea pe care a avut-o şi declară “Dumnezeu
nu se uită la faţa omului, El acceptă pe toţi oamenii, din orice
popor”. În timp ce el vorbea oamenilor,
“Duhul Sfânt a venit peste toţi cei care
au auzit mesajul” (Faptele apostolilor
10:34-35 şi 44).
Petru s-a gândit că
atâta timp cât aceşti oameni dintre Neamuri au primit Duhul Sfânt
aşa cum l-au primit şi evreii, ei ar putea de asemenea să fie
botezaţi şi să devină creştini. El i-a botezat în numele lui
Isus Hristos şi a fost multă bucurie între cei care au primit
credinţa şi care au fost adăugaţi de Dumnezeu celor mântuiţi.
Minunatul eveniment al
convertirii casei lui Corneliu ne dezvăluie dragostea lui Dumnezeu
pentru toţi oamenii. El a deschis uşa pentru oricare om, din orice
popor să devină creştin. Prin aceasta a îndeplinit complet
promisiunea Făcută lui Avraam potrivit căreia, prin descendenţii
săi vor fi binecuvântate toate popoarele lumii. Această
binecuvântare se întinde şi peste noi, cei de astăzi, începând
odată cu Corneliu, primul creştin dintre Neamuri.
Când Petru s-a întors
la Ierusalim, creştinii evrei l-au criticat foarte tare acuzându-l
că a intrat în casa unor oameni necircumcişi şi a mâncat
împreună cu ei. Petru însă le-a povestit despre viziunea sa şi
despre îndrumările pe care le-a primit de la Dumnezeu, îndrumări
care l-au călăuzit spre Corneliu. Ascultându-l, creştinii evrei
nu au mai avut nici o obiecţie împotriva răspândirii credinţei
lor printre Neamuri ci L-au lăudat şi preamărit pe Dumnezeu pentru
dragostea Sa faţă de toţi oamenii. Acesta a fost un pas de o
importanţă deosebită în părtăşia pe care creştinii evrei au
început să o aibă cu cei dintre Neamuri după ani îndelungaţi în
care cei ce nu erau evrei erau consideraţi inferiori şi erau
dispreţuiţi.
Este un exemplu care
arată cum Creştinismul poate uni oameni şi poate să-i aducă
laolaltă în pace.
PASAJE PROPUSE PENTRU STUDIU
|
Faptele apostolilor
6:8-7:60: “Părinţilor şi fraţilor ascultaţi-mă”
Faptele apostolilor
8:26-40: “Priveşte, o apă”
Faptele apostolilor
9:1-31: “Cine eşti Tu Doamne? A întrebat Saul”
Faptele apostolilor 10:1-48: “Astfel el a
poruncit să fie botezaţi ...” |
BISERICA
Aşa
cum am arătat mai devreme, Isus i-a adăugat Împărăţiei, sau
Bisericii pe toţi aceia care erau mântuiţi.
Cuvântul “biserica”
vine de la cuvântul grecesc ekklesia care
înseamnă “chemaţi în afară”.
Acest cuvânt descrie cu adevărat Biserica deoarece Dumnezeu i-a
“chemat în afară”
pe membrii ei dintr-o lume păcătoasă şi i-a “pus de o parte”
să trăiască vieţi creştine.
Biblia prezintă Biserica
drept un trup, o familie, o împărăţie, un templu, un popor, drept
copiii lui Dumnezeu, scoţând astfel în evidenţă diferite
caracteristici ale acesteia.
Biblia vorbeşte despre
Biserică în două moduri: în primul rând, în sens universal,
Biserica include toţi creştinii din lume. Biserica universală
este alcătuită din toţi oamenii mântuiţi care au fost botezaţi
şi care au fost adăugaţi Bisericii de Dumnezeu. Biserica
universală are un singur cap: Isus Hristos Regele.
În Biblie nu se vorbeşte
despre un conducător de pe pământ al Bisericii universale însă
aceasta este subîmpărţită în congregaţii sau Biserici locale.
Acesta este cel de-al doilea mod în care folosim cuvântul
“biserică” şi
putem lua ca exemplu: Biserica din Ierusalim, Biserica din Efes,
Biserica din Corint. Vom putea înţelege din context dacă se fac
referiri la Biserica universală sau la Bisericile locale. În
Biblie cuvântul “Biserică”
nu este folosit pentru a indica o clădire sau un loc de întâlnire.
Biserica este formată din oameni, din creştini.
Bisericile locale se
organizează independent şi se supun doar lui Hristos, Regele.
Biblia nu ne vorbeşte despre un “cartier
general” sau despre o organizaţie
superioară care să conducă un grup de biserici locale.
Autoritatea conducătoare peste fiecare congregaţie este Cuvântul
lui Dumnezeu, Biblia care este pusă în practică, trăită de acea
biserică.
PASAJE PROPUSE PENTRU STUDIU
|
Coloseni 1:9-14: “şi
ne-a adus în Împărăţia ...”
Efeseni 1:1-23: “l-a
numit să fie cap ...”
Efeseni 3:7-13: “...
prin Biserică ...”
Efeseni 5:23: “... aşa cum Hristos este capul
Bisericii” |
BISERICA
LOCALĂ
Formarea congregaţiilor
locale sau a bisericilor locale a început imediat după ziua
Cincizecimii. Încă de pe atunci, aşa cum le-a arătat apostolii,
existau motive întemeiate pentru ca creştinii să se unească în
biserici locale. Ei erau legaţi prin aceeaşi credinţă în
Hristos şi prin aceeaşi dragoste pe care o purtau unii altora. Ei
se rugau împreună, se închinau lui Dumnezeu împreună şi învăţau
unii pe alţii adevărurile ce le-au fost descoperite.
1 Corinteni 5:4 arată:
“Când vă adunaţi în numele Domnului
nostru Isus Hristos, ... puterea Domnului nostru Isus este prezentă.”
Unul dintre ultimele
lucruri pe care Isus le-a făcut înainte de moartea Sa a fost să
aibă Cina, în camera de sus, împreună cu apostolii Săi. În
Luca 22:19 Isus cere ucenicilor “să faceţi
acest lucru în amintirea Mea” Dorinţa lui
Isus a fost îndeplinită, aşa cum putem observa în Fapte 20:7:
“În prima zi a săptămânii ne strângeam
laolaltă să frângem pâinea.”
Creştinii
se adunau în fiecare Duminică pentru a-şi aminti de moartea,
îngroparea şi învierea Domnului lor. Această adunare împreună
şi amintirea suferinţelor lui Isus este o sursă de energie
spirituală şi este o datorie pe care Biserica o împlineşte faţă
de Domnul ei.
Deoarece membrii unei
biserici locale locuiau în aceeaşi zonă ei puteau să se ajute
unii pe alţii şi să-şi slujească unii altora pentru împlinirea
atât a nevoilor lor fizice cât şi spirituale.
În această viaţă
spirituală comună, creştinii îşi găseau forţa şi energia
necesare traiului de zi cu zi. Biserica locală nu numai că
împlinea nevoile membrilor ei, dar încerca să îi ajute şi pe cei
alături de care trăia atunci când aceştia întâmpinau
dificultăţi. Ajutorul oferit era atât fizic (hrană, haine), dar
şi spiritual (învăţăturile lui Isus).
Aspectul evanghelistic al
vieţii creştine era însă mult mai important deoarece prin el se
îndeplinea porunca biblică pe care Isus a dat-o ucenicilor Săi:
“mergeţi şi învăţaţi”.
Predicarea lui Isus se făcea atât personal, individual cât şi
prin intermediul Bisericii.
Tot astfel vrea Dumnezeu
ca Biserica să funcţioneze şi astăzi.
ARMONIA ÎN
BISERICĂ
Bisericile din primul
secol au fost îndrumate să trăiască în pace şi în armonie,
fără să existe diviziuni între ele.
În 1 Corinteni 1:12-17,
Biserica din Corint este aspru criticată datorită dezbinărilor
aduse de grupuri de oameni ce urmau diferiţi conducători.
În acest context a fost
pusă întrebarea: “Este Hristos dezbinat,
împărţit?” şi autorul continuă cu “A
fost Pavel răstignit pentru voi?” “Aţi fost voi botezaţi în
numele lui Pavel?”
Acesta
este primul “caz”
din Biblie unde sunt prezentate “denominaţiuni”
sau grupuri care încearcă să-i urmeze pe oameni în loc pe
Dumnezeu. Astfel de încercări au fost aspru criticate, condamnate.
Unitatea tuturor
creştinilor este subliniată în Efeseni 4:1-13 accentuându-se
faptul că există "“.. un singur Trup,
... un singur Duh, ... o singură Speranţă, ... un singur Domn, ...
o singură credinţă, ... un singur Botez, ... un singur Dumnezeu
Tatăl”.
Dezbinările au fost
cauzate de oameni, de învăţători mincinoşi, nu de învăţăturile
lui Dumnezeu.
Acest lucru este discutat
şi în 2 Petru 2:1-10 unde din nou dezbinările şi denominaţiunile
sunt condamnate. În Hristos trebuie să existe unitate şi armonie.
Astăzi creştinii se
confruntă cu multe dezbinări aduse de învăţători falşi sau
determinate de tradiţiile oamenilor Există versete care nu lasă
loc de îndoială cu privire la faptul că dezbinările sunt
condamnate astăzi aşa cum au fost condamnate în primul secol.
Toţi creştinii trebuie
să trăiască şi să se închine lui Dumnezeu în armonie, uniţi
în Împărăţia lui Isus. Dezbinările de azi au aceleaşi cauze
ca şi în primul secol; ele vin de la învăţători mincinoşi şi
din încercările de a-i urma pe oameni în loc de a-l urma pe
Dumnezeu.
Toţi creştinii însă
pot fi aduşi împreună de învăţăturile Bibliei şi pot avea
părtăşie unii cu alţii, închinându-se şi lăudând pe
Dumnezeu.
PASAJE PROPUSE PENTRU STUDIU
|
1 Corinteni 5:4: “...
Eu sunt cu voi ...”
1 Corinteni 1:12-17:
“... este Hristos împărţit?”
Efeseni 4:1-13: “...
un singur Trup, ... o singură credinţă ...”
2 Petru 2:1-3: “... vor fi printre voi
învăţători mincinoşi” |
Pentru
a vă putea verifica singuri cunoştinţele puteţi completa
răspunsurile următorul test-Quiz.
